Prima oră aveau română, chiar cu diriginta. Clopoţelul asurzitor întrerupe gălăgia din clasă. Toţi colegii se îndreaptă spre bănci. 3 copii îşi fac apariţia pe uşă şi se aşează şi ei la locul lor. O doamnă tânără în jur de 30-31 de ani intră în clasă, se aşează la catedră şi se uită împrejur. Îşi opreşte privirea asupra Rebecăi care privea cu atenţie mişcările profesoarei.
- Tu trebuie să fii Rebeca, zice profesoara zâmbindu-i fetei.
- Da, chiar eu sunt. Vie, cu păr în cap şi restu corpului intact, zice Rebeca zâmbind şi uitându-se în jur la feţele amuzate ale colegilor.
- Mă bucur, vin-o aici în faţă. Ai cunoscut pe cineva din clasă ?
- Păi da, pe David.
- Poţi să stai jos şi tu David, să ai grijă de fată şi eventual să-i dai orarul.
David tace şi Rebeca se aşează jos şi îşi deschide caietul. Rebeca învăţa destul de bine, la şcoala de unde venise. Sună din nou clopoţelul de ieşire.
- La şcoala mea se suna la şi 20, zice Rebeca cu un ton melancolic.
- Aici se sună la fără 10, hai, avem sport, zice David întrerupând-o pe Rebeca.
Se opreşte pentru o clipă în loc, dar până să scape de starea de melancolie David dispare şi Rebeca rămâne singură printre atâtea feţe străine. Fuge după David, însă el o luase prea repede în faţa. Cineva o izbeşte şi se loveşte de zid. Rebeca scoate un sunet înabuşit şi acea fată care o lovise se întoarce şi-şi cere scuze.
- Nu-i nimic, nu doare aşa tare.
- Tu eşti cu mine în clasă ? Noua colegă.
- Cred că da, 7A. Şi da, noua colegă, zice Rebeca chicotind.
- Eu sunt Roxana, tu eşti Rebeca, nu ?
- Chiar eu, noua colegă, zice Rebeca făcând moaca de inocentă.
- Hai la sport. De fapt hai afară pentru că nu-l facem.
- Păi ?
Roxana dă din umeri. La ei în şcoală niciodată fetele nu făceau sportul, mereu stăteau pe bancă şi la încălziri, iar băieţii jucau fotbal. Ajunse pe teren, toţi băieţii jucau fotbal înafară de David care stătea pe bancă.
- Tu nu joci, colegu’ ? zice Rebeca pe un ton ironic.
- Nu colega, zice David ridicându-se şi uitându-se fix în ochii colegei sale.
Îşi indreaptă privirea spre buzunarul din dreapta din care ieşea un colţ negru şi gros. David face o mişcare bruscă şi scoate din buzunarul fetei, telefonul.
- Pot să mă uit ?
- Nu ! ţipă Rebeca făcând o mişcare instingtivă spre mâna băiatului să-i smulgă telefonul.
Rebeca îl aleargă prin curtea şcolii pe David pentru a-şi lua înapoi telefonul. După câteva minute de alergat David se opreşte şi Rebeca îşi recuperează telefonul.
- Ce ai aşa important pe el ?
