Rebeca era nouă în oraş, venise din Bucureşti. Situaţia ei materială nu era tocmai bună. Se mutase intr-un orăşel mic, în care locuiesc o mulţime de oameni, însă Rebeca îi vedea ca fiind cu totul atfel.
Intră pe poarta şcolii puţin speriată şi sfioasă, însă când vede că nimeni nu o bagă în seamă, prinde curaj şi se indreaptă spre uşa pe care scria mare cu majuscule „secretariat”. În faţa uşii era un băiat blond, cu ochii verzi, îmbrăcat în nişte haine de culoare deschisă cu nişte blugi trei sferturi, pentru că nu ştiu dacă am menţionat, însă era primăvără. Băiatul se uită lung la ea şi o măsoară din priviri.
- Eşti nouă ?
- Ce te .. da, sunt nouă, zice Rebeca roşindu-se, ea vrând să-l întrebe de ce se uită aşa la ea.
- Vrei să te ajut cu ceva ?
- Ţi se pare că nu mă descurc ?
- Păi ..
Uşa de la secretariat se deschide şi iese o doamnă invitând-o pe Rebeca înăuntru. După câteva minute iese, băiatul încă mai era acolo. Îl intreabă unde este sala 7A.
- Oo.. noua noastră colegă. Şi eu sunt tot la 7A
- Ce ghi.. frumos, zice Rebeca schiţând un zâmbet fals.
- Hai taci şi vin-o după mine.
O apucă de mână şi o trage pe coridorul şcolii. Toată lumea se uita la ei. Ajunşi în clasă, Rebeca îşi ia ghiozdanu şi şi-l trânteşte în ultima bancă.
- Acolo stau eu, zice băiatul care a condus-o în clasă.
- Atunci .. bună colegu’, zice Rebeca măsurându-l din cap până în picioare pe noul său coleg.
- Ăă .. Ââ. Eşti colega mea de bancă pe care o chiamă ?
- Aw, am uitat. Rebeca, îmi pare bine.
- Ce nume ai ..
- Ce nume am ? Zice Rebeca ridicând din sprânceana dreaptă.
- Frumos.
- Termină că mă roşesc. Pe tine cum ziceai că te chiamă ?
- Nu am zis până acum. David şi mie îmi pare bine, cred.
Rebeca îl loveşte în umăr amical.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu