2 iunie 2011

Vreau să dau timpul înapoi.

    
    Era mai bine când eram copii, mici, micuţi. Nu ne păsa de bârfe, modă, sentimente. Tot ceea ce ştiam să iubim erau jucăriile. Ne certam mereu pe jucării, dar acum ne certăm pe.. multe lucruri – şi fiinţe. Când eram mici nu puneam atâta suflet în toate, eram prea ocupaţi cu jocurile noastre. Când eram mici singurele noastre răni erau juliturile din genunchi, care se vindecă mult mai repede decât rănile sufletului. Acum, durerile noastre nu ne mai trec atunci când mama ne zice: La-s că pupă mama şi trece ! Am început să dăm piept cu viaţa, să fim conştienţi de împrejurimi şi să constatăm cât de curvă e viaţa. Oare de ce nu ne aflăm şi noi într-o poveste cu final fericit? Cu prieteni adevăraţi, nu cu cretinopaţi care în faţă te pupă-n cur şi pe la spate se pişă pe tine. De ce nu putem să rămânem veşnic copii? Atunci nu ne bârfeam, eram doar invidioşi şi pârâcioşi. Atunci nu ne stăteau gându’ la prostii şi puteam spune un cuvânt fără să ne gândim în următoarea secundă la o prostie.
Vreau să uit de X, Y, Z. Vreau să mă doară şi pe mine în cur de fiecare aşa zis prieten, să le  plătesc cu aceeaşi moendă. Vreau să alerg de nebună fără să-mi pese de nimeni şi nimic. Vreau să cad, să plâng şi să mă ridic, pentru că nu se compară cu gândurile şi sentimentele astea care dor al dracu’ de tare.
Că tot veni vorba de asta, azi, colegele mei şi-au bătut joc de o alta colegă. Doamne, cât de.. demente (Că altfel nu am cum să le zic.).Ce draq măă suntem colegi. Ar trebui să fim uniţi. Pe draq:-J. Tocmai azi mi-am dat seama că fiecare om e diferit in felul lui,fiecare e cum vrea, fiecare e cum simte. Cum zic colegii : Are fiţee. Băăi, voi ziceţi asta de CIUDĂ. Dacă nu stiţi să vorbiţi frumos q ea, să vă comportaţi cum trebuie  cum draq să vorbească /compoarte frumos ?Deschide-ţi ochii , sau cel putin puneţi-vă în locul ei. Cum v-aţi simţi?.  
Damblagiţilor !
Acum, o melodie care se potriveşte : 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu